SE DUC LUPTE INTENSE ÎN AFGANISTAN

Militanţi talibani au luat cu asalt capitala provinciei Farah din vestul Afganistanului, iar în prezent au loc lupte intense între militanţi şi forţele locale de securitate, a anunţat un oficial local, potrivit agenției de presă AGERPRES.

Conform sursei citate, luptele au început marţi în jurul orelor locale 02:00 (luni, orele 21:30 GMT), când talibanii au atacat în număr mare oraşul Farah, din mai multe direcţii,a spus  Khair Mohammad Noorzai, un membru al Consiliului provinciei.

Acesta a declarat că patru dintre punctele de control din jurul oraşului au fost capturate de talibani, dar că numărul de victime nu este deocamdată cunoscut cu exactitate.

“Forţele de comando au plecat din Heratul de vest, dar încă nu au ajuns în provincie”, a declarat Noorzai.

Oficiali guvernamentali nu au putut fi deocamdată contactaţi pentru a comenta situaţia.

Fotografii din oraş postate pe reţele sociale arată un vehicul militar ars şi talibani avansând, însă nu au putut fi verificate din surse independente, informează AGERPRES.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursă:www.agerpres.ro

sursafoto:cadrupolitic.ro

SHARE