RULOURI CU NUCI

Imediat după cel dintâi mare război, la Ministerul Școalelor, ajungea inspectoarea Învățământului gospodăresc consoarta generalului Dobrescu. Maria Dobrescu. Făcuse școli înalte de menaj la Freibourg, în Elveția, la Vivgord și Laeken, în Belgia, și se întorsese de acolo cu știința de a preda toate acele discipline care făceau mai ușoară viața practică a românilor și, mai ales, pe cea a româncelor.

Pasionată de gastronomie, se specializase chiar în această ramură a gospodăriei, publicând, în anii interbelici, mai multe cărți de bucate, în care rețetarul european se întâlnește fastuos cu cel autohton.

De la o amică pe nume Emilia, cum avea să noteze și în amplul volum de dulciuri, generăleasa află rețeta rulourilor cu nuci, pe care o dă mai departe elevelor sale.
Cum se prepară?
Ai trebuință de 125 g de unt proaspăt, 4 gălbenușuri, 125 g de făină, 3 albușuri bătute spumă, 180 g zahăr și 180 g nuci pisate.

SHARE