MINISTRUL JUSTIȚIEI VREA O EVIDENȚĂ ELECTRONICĂ A PERSOANELOR ARESTATE

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat marţi, la Constanţa, că este posibilă realizarea unei evidenţe electronice şi publicarea online, a anchetelor şi sentinţelor nedrepte date de magistraţii din România, în înfăptuirea actului justiţiei, transmite AGERPRES.

Conform sursei citate, ministrul Justiţiei a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Constanţa, că doreşte realizarea unei evidenţe a persoanelor care au fost anchetate şi arestate, iar ulterior achitate pentru a se şti în acest mod care sunt românii care au suferit pe nedrept şi cei care se fac vinovaţi de represiune nedreaptă.

Întrebat care este opinia sa în legătură cu achitarea fostului judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă, ministrul Justiţiei a opinat că este la fel de important să cunoaştem toate numele celor care au suferit nedreptăţi în procesul de înfăptuire a justiţiei.

“Dar, despre ce vorbim noi, că l-a achitat pe Ponta ? E normal, dacă nu sunt probe, e foarte bine, dacă s-a făcut actul de justiţie. Sau Toni Greblă ? Dar ca om, ca şi cetăţean, de ce facem deosebire că l-a achitat pe unul după ce nu ştiu cât, dar câţi anonimi pe care nu-i ştim noi nu au trecut prin aceste furci, nevinovaţi. Trebuie să vedem fenomenul, nu exemplele, exemple sunt aşa de nuanţă, că e ăla, e ală, care e deosebirea, are tot un buletin, tot un CNP, tot un suflet, tot o suferinţă, tot o familie, tot o degradare socială, poate şi fizică şi psihică”, a spus Toader.

 

 

 

 

 

 

www.agerpres.ro

sursăfoto:digi.24

SHARE