ATENȚIE, FERMIERI!

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) atrage atenţia potenţialilor beneficiari că termenul limită de depunere a cererilor unice de plată, în cadrul campaniei 2018, este data de 15 mai, inclusiv, conform Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 15/17.01.2017, scrie agenția de presă MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, normativul citat priveşte stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii care se aplică în agricultură, la nivelul MADR şi al APIA.

La Centrele judeţene/locale APIA şi al Municipiului Bucureşti, până la acest moment au fost depuse un număr de 775.749 Cereri Unice de Plată, pentru o suprafaţă de 6.536.635,90 hectare.

„Fermierii depun o singură cerere unică de plată, chiar dacă deţin suprafeţe de teren în localităţi sau judeţe diferite”, se precizează într-un comunicat al APIA.

„Reamintim că pentru suprafaţe mai mari de 50 de hectare de teren agricol cererile se depun la Centrele judeţene APIA, iar în cazul în care se care solicită o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare de teren agricol cererile se depun la Centrele locale”, menţionează APIA.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa:mediafax

sursafoto:mediafax

SHARE