„MI-A PLĂCUT A MĂ OSTENI”…

Cred că nu este nimeni din generația noastră care să nu cunoască celebrele Povestiri istorice scrise de DUMITRU ALMAȘ, autor ce s-a născut pe 19 octombrie 1908 în Negrești, județul Neamț într-o familie de oameni săraci, fiul Mariei (născută Cojocaru) şi al lui Ion Ailincăi, care au avut 10 copii, Dumitru fiind cel mai mare dintre ei.

Pe numele său adevărat Dumitru Ailincăi, Almaș fiind doar pseudonimul literar, autorul va urma şcoala primară în satul natal, apoi Liceul „Petru Rareş” din Piatra Neamţ între 1921 și 1928. Pasionat de istorie, se va înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, specialitatea istorie-geografie pe care o va urma între 1928 și 1933.

Va deveni doctor în istorie cu teza intituală „Voltaire istoric”. Inițial va face un stagiu de redactor la ziarele „Zorile” şi „Lumea românească”, apoi este numit profesor la liceele din Siliştea şi Călăraşi (1938-1939), la Şcoala Normală şi Liceul „Petru Rareş” din Piatra Neamţ (1943-1949), pentru ca apoi să devină cadru didactic universitar: conferenţiar (1949-1972) şi profesor (1972-1975) la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, unde rămâne profesor consultant şi după pensionare.

Va conduce revista „Santinela”, publicaţie a Armatei Române în cel de-al doilea Război Mondial şi va colabora la numeroase publicaţii din ţară şi de peste hotare. Este prorector al Universităţii Populare din Bucureşti (1985-1993) şi profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii „Spiru Haret” din București (1990-1995). Membru în comitetul de conducere al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, el va fi cel care a iniţiat şi a condus ca redactor-şef (1967-1969 revista „Magazin istoric”

A fost consultant istoric la filmele „Pintea” (1976), „Iancu Jianu, zapciul” (1980) și „Iancu Jianu, haiducul” (1981).

A debutat în 1938, cu nuvela „Moartea colecţionarului de fluturi”, în „Azi”, iar în 1939 publică o biografie romanţată, „Miron Costin”. A mai publicat romanele „Acolo, în Filioara” (1943), „Ne cheamă primăvara” (1946), „Neculai Milescu Spătarul” (1954), „Alei, codrule fârtate” (1956), „Făclia s-a aprins” (1957), „Cetatea de pe stânca verde” (1959), „N. Bălcescu – revoluţionar” (1959), „Trandafirul roşu” (1963), „Un om în furtună” (1965), „Fata de la Cozia” (1966), „Fraţii Buzeşti” („Pahar de cale albă”, 1971, „Luceafărul de răsărit”, 1975, „Zborul a rămas”, 1977), „Diamantul negru” (1971), „Comoara Brâncovenilor” (1977), „Inorogul cel înţelept” (1981), „Necunoscuta de la Suceviţa” (1982), „Voievodul fără teamă şi fără prihană” (1984).

Deşi opera lui Dumitru Almaş este una vastă, poate cea mai cunoscută creaţie a sa, care a marcat copilăria multora dintre noi, este volumul Povestiri istorice în a căror prefață va scrie:

„M-am ostenit a o alcătui dintr-o stăruitoare poruncă lăuntrică, numită râvna de a ajuta micuţii noştri preşcolari şi şcolari, copiii noştri dragi, să înceapă a desluşi, încă din fragedă pruncie, câte ceva din adevărul istoriei şi din lumina legendelor patriei. Mi-a plăcut a mă osteni scriind-o, cu gândul de a-i face să simtă, încă din anişorii când abia deschid ochii asupra lumii, că au bunici şi străbunei vrednici care se cuvine a fi iubiţi şi respectaţi. Că au o patrie a lor, apărată, îmbogăţită şi înfrumuseţată de aceşti moşi şi strămoşi. Că patria aceasta, România, are o istorie de muncă, de creaţie, de luptă şi eroism pe care datori sunt şi ei a o cunoaşte şi a o iubi, cum se iubesc pe sine. Că dragostea de ţară trebuie să fie aidoma tuturor simtămintelor cu care s-au născut şi în care trebuie să crească: adâncă, serioasă, demnă, nobilă.”

Dumitru Almaș se stinge din viață pe 12 martie 1995 la București.

SHARE