DESPRE LICITAŢIILE DE LA UOC

În fiecare zi descoperim tot mai multe dovezi ale incompetenței actualei conduceri a UOC dar și posibile modalități prin care se pot „sifona” bani, în condițiile în care cadrelor didactice li se spune în permanență că nu sunt bani pentru ceva și că trebuie să facă sacrificii personale pentru ca UOC să supraviețuiască.

Astăzi vreau să mă opresc asupra unor decizii ale Consiliului de Administrație ce sunt cel puțin „curioase” și care pot da naștere mai multor întrebări pentru că au implicații financiare substanțiale (http://www.univ-ovidius.ro/images/-docs/decizii/ca/111.HCA%20_2017.09.05_802-851.pdf).

Cea mai interesantă HCA din ultima perioadă este cea cu nr. 816 prin care se aprobă ca UOC să participe la licitația pentru închirierea unui spațiu la Pavilionul Expozițional din Constanța.

O fi crescut atît de mult numărul de studenți anul acesta încât ei nu mai au loc în imobilele UOC și este nevoie să se închirieze spații în alte părți???

În perioada mandatului meu de Rector când am avut cifre record de studenți înmatriculați nu a fost nevoie să închiriem ceva, ci doar gestionând eficient spațiile pe care le aveam, am reușit să reducem cheltuielile de la bugetul UOC.

Reamintesc: erau peste 20.000 studenţi iar spaţiile închiriate în momentul în care am ajuns rector consumau 150.000-180.000 euro anual. Am reuşit să renunţ la acele contracte ce presupuneau scurgerea unor fonduri din buget în condiţiile în care UOC avea suficiente spaţii.

Acum la nici 13.000 studenţi, conducerea Universităţii închiriază pe bani publici, plătind cu 6-8 ron/oră cadrele didactice la plata cu ora dar bani pentru chirii nejustificate… sunt!

Iar Senatul aprobă orice! Nu este oarecum suspect?

Dar cum anti-managementul este caracteristica principală şi unică a actualei conduceri ce nu poate gestiona și încălzi spațiile pe care le are, nu mă miră. Însă, UOC participă la licitații ca să închirieze spaţii! Chiar nu se sesizează cineva?

Printre persoanele împuternicite să participe la licitație o găsim pe doamna decan a Facultății de Arte, care se pare că se pricepe la de toate de la Arte la Teologie sau la licitații publice!

În fapt, la Pavilion, acolo unde UOC închiriază spaţii, se fac şi alte investiţii în acest moment: dotare şi amenajare săli pentru teatru şi coregrafie, specializări cu un număr mic de studenţi. Celelalte specializări: Canto, Pedagogie muzicală, Artele plastice… unde îşi vor desfăşura activitatea? Rămâne de văzut… Căci se pare că sunt profesori privilegiaţi, ai… “găştii” şi… restul.

Şi, evident, o altă întrebare: care este suma investită în spaţiile închiriate şi de unde provine?

O altă hotărâre „cu cântec”, aș îndrăzni să spun eu, este HCA 815 prin care se aprobă o serie de referate prin care se solicită plata unor servicii cu niște sume considerabile. Analizând această hotărâtre nu putem să nu observăm niște situații care sunt cel puțin „discutabile” și „stranii” ca să nu spun mai mult. Se aprobă astfel plata a 42082 de lei pentru servicii de configurare a UMS pentru gestionarea burse. Din nou Universitatea realizează o cheltuială din zona IT în valoare de peste 9000 de euro pentru niște configurări pe care probabil le-ar putea face studenții noștri de la Informatică în cadrul unei practici. Va fi interesant de văzut cine va lua acești bani? Aceeași firmă ce a primit la jumătatea lui decembrie multe mii de euro ca să realizeze un soft pentru evaluarea cadrelor didactice, soft ce nu e nici acum funcțional?

Aceeași HCA aprobă o cheltuială de aproape 39000 de lei pentru întreținere spații verzi… adică pentru tăiat buruienile și curățat vegetația care transformă campusul în junglă.

Oare ce se va face totuși de acești bani? Se plantează orhidee și alte plante exotice? Se acoperă cu gazon artificial tot campusul? Este o sumă importantă dată pentru niște servicii ce se pot realiza cu angajații UOC… sau aceștia sunt ocupați cu renovarea și decorarea altor spații și apartamente după cum comentau mai multe persoane la niște postări anterioare?

Menţionez că în timpul mandatului meu am lucrat inclusive cu cei de la Penitenciar, de la Poarta Albă, ce au prestart muncă în folosul comunităţii tocmai pentru a reduce presiunea pe bugetul Universităţii. Căi sunt… important este să se dorească redresarea UOC nu desfiinţarea ei prin sifonarea banilior publici.

Se vor plăti de asemenea 400000 (adică aproape 90 000 de euro) pentru reparații și întreținere spații de învățământ și cazare. Sunt foarte curios să văd ce se va face de suma aceasta în clădirile universității și în cămine pentru că actualele condiții le știm cu toții și am avut suficiente materiale și imagini pe această temă.

Ultimul referat aprobat este și cel mai interesant el presupunând plata a 60095 de lei (aproximativ 14 000 de euro) pentru niște automate care să încaseze taxele. Este adevărat că plata taxelor a constituit o problemă în ultima perioadă dar să se plătească o astfel de sumă pentru niște aparate care vor fi utilizate intens doar de 3-4 ori pe an mi se pare mai mult decât o stupiditate! Problema se putea rezolva foarte ușor prin suplimentarea numărului de casierii și casieri în perioadele aglomerate sau prin realizarea unei platforme de plată on-line.

Oare cine beneficiază de pe urma acestor cheltuieli? Voi ce părere aveți?

SHARE