„AM TRĂIT CA PASĂREA CERULUI”

Pe 7 septembrie 2008 ne părăsea unul dintre cei mai mari actori ai cinematografiei românești, cel care a dat viață la zeci de personaje care au rămas în memoria noastră, ILARION CIOBANU. El s-a născut în 28 octombrie 1931 la Ciucur, Tighina (zona aparţine azi Republicii Moldova) într-o familie cu șase fraţi. La 8 ani rămâne orfan de tată și este nevoit să muncească în Constanța pentru a-și câștiga existența după cum o mărturisește chiar el:

„Am trăit ca pasărea cerului – portul e un părinte mare şi generos care dă de mâncare la toate păsările. La 12 ani am intrat băiat la prăvălie, după care am urmat lunga caravană de meserii: hamal, ţăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, şofer, marinar, pescar şi altele.”

Va lucra ca brigadier pe şantierul Bumbeşti-Livezeni, unde devine fruntaş şi primeşte o medalie, iar ca şofer de basculantă va transporta piatră din localitatea Ovidiu pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră. Un loc important în viața sa îl are sportul de performanţă făcând rugby mulți ani.

A visat să devină marinar, în nici un caz actor, dar în 1958 intră la IATC, dintr-o întâmplare după cum mărturisește chiar el:
„În 1958 am dat examen la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Că am vrut să văd cum e pe acolo. Mai încercasem şi la alte facultăţi: construcţii navale, mecanică, geografie şi nu mi-a plăcut nicăieri. N-am absolvit pentru că am avut de ales între a face “Setea” şi a urma I.A.T.C.-ul. Adevărul e că mă plictiseam în facultatea aia… Aşa m-am angajat electrician la Teatrul Municipal (azi Teatrul L.S. Bulandra)”. Va fi exmatriculat de la facultate pentru că era prea des plecat la filmări, dar și din cauza trecutului său (fusese arestat).

În modestia sa încearcă să își ascundă talentul spunând că actoria este o meserie „mai comodă decât alte meserii şi am şi rămas. Poate şi pentru că rezultatele de la primele încercări n-au fost tocmai rele. Vreau să spun că nu sunt convins de faptul că, în cazul în care acele prime încercări ar fi fost dezastruoase, m-aş fi încăpăţânat să rămân actor de cinema. Şi pe urmă, ca să fiu cinstit, meseria asta nu necesită o pregătire specială, aşa cum pretind alţii. Ajunge să fii firesc. După aia vin şi mărunţişurile pe care le înveţi cu timpul. Cum ar fi să simţi aparatul, să simţi lumina, să simţi relaţia cu partenerul, să înveţi textul şi toate celelalte.”

A publicat poezii în Revista „Cinema”, care sunt pline de pescăruşi, colibe de pescari şi Marea Neagră. Considera actoria profesie, iar scrisul vocaţie. A mai publicat proză scurtă: „Un far la pensie”, în 1980 la Editura „Junimea”.

Despre rolurile sale s-ar putea spune foarte multe, dar foarte bine le sintetizează Titus Popovici cu care a colaborat foarte bine și care a scris prefața lucrării sale din 1980:

„E, de asemenea, foarte puţin important să înşir lungul şir al ficţiunilor mele cărora le-a dat viaţă proprie, irepetabilă şi incofundabilă: şeful dac Gerula, cel ce nu cunoaşte niciodată înfrângerea, comisarul Roman, făcând faţă cu amarnic şi necruţător humor pistolarilor din anii ‘45 şi politicienilor care le inspirau acţiunile, acel senzaţional Ilarie ţăranul care-şi goneşte fiul de acasă pentru că e comunist şi moare în faţa plutonului de execuţie zicând: «Dacă-i pe aşa, atunci trăiască comuniştii!», Traian Brad, ardeleanul care se duce în America ca să aibă de unde învăţa ăsta micu oarece meserie“. Să nu îl uităm nici pe „cârmaciul Gherasim” din Toate pânzele sus, rol care i-a fost foarte drag dată fiind iubirea sa pentru mare.

A primit în 1996 Medalia Centenarului Cinematografiei Româneşti, iar în 2004 în cadrul Festivalului de Film BiFEST, Premiul de Excelenţă pentru contribuţia în cinematografie.

SHARE