„SAVANŢI” DIN UOC – GÂRŢU

Într-unul dintre materialele trecute spuneam că evaluarea comisiilor competente pentru anii 2016 chiar şi 2017 a adus, din păcate, pentru UOC calificative nedemne de munca depusă de majoritatea cadrelor didactice. Oficial, planurile manageriale ale conducerii Rugină – Gârţu, asta presupunând ca ele au existat măcar pe hârtie – NU FUNCŢIONEAZĂ.

Nu e de mirare că activitatea conducerii şi gestionarii banilor din Universitatea „Ovidius” a fost evaluată drept “critică” atunci când ne gândim că în fruntea ei stă un rector absent ce încearcă acum, pe ultima sută de metri, să-şi rotunjească veniturile înainte de pensionare şi Gârţu care însuşi afirma despre sine într-un interviu că punctul său slab este “lipsa de experienţă în manageriat”.

Înfrângerea categorică încă din primul tur pe care Gârţu a “încasat-o” prin PUTEREA VOTULUI ÎN FAVOAREA LUI DAN EPURE, a fost factorul declanşator ce a condus la o serie de asocieri din care amintim “parteneriatul” dintre Gârţu – Ţarălungă şi transferurile ilegale, iar acum a exploatat din plin alianţa cu Rugină.

În acest fel, Gârţu a “ocolit” cursul firesc al lucrurilor şi anume – dreptul cadrelor didactice de a-şi desemna reprezentantul, ajungând la conducerea UOC printr-o serie de mecanisme de manipulare şi dezinformare îndreptate cu direcţie către oamenii manevrabili cu funcţii de conducere.

Atunci când VOTUL şi-a spus cuvântul – desemnându-mă detaşat pe mine rector, Gârţu şi-a mascat ruşinea venind cu o serie de scuze penibile precum:

• departamentul său nu are alocat un buget suficient care să-i asigure cercetările „valoroase” ce vor fi recunoscute în publicaţii de renume, iar acesta este unul din motivele pentru care la specializarea sa… studenţii sunt aproape inexistenţi;

• banii nu sunt cheltuiţi cu “înţelepciune” şi nu se investeşte în aparatura laboratoarelor;

• numărul de studenţi la fizică este, în general mic, şi nu doar la UOC ci şi la alte universităţi din ţară, ba chiar şi din străinătate deoarece fizica este percepută ca o specializare… „solicitantă”;

• mesajul sau privind promovarea competenţei, a onestităţii şi transparenţei nu a fost primit de toate cadrele didactice;

• alegerile au fost controversate, cu multe presiuni… abuzuri etc. şi scuzele continuă în acelaşi mod pueril, fără demnitate şi fără onoare.

Iată că deşi Gârţu ajuns la conducere prin prisma paravanului Rugină, după ani în care manevrează bugetul UOC după bunul plac sau mai bine spus… interes, aproape de sfârşitul anului 2017, realizările lui Gârţu sunt INEXISTENTE.

• Cercetările valoroase încă sunt “în curs de desfăşurare” deşi, în sfârşit, există un buget suficient de mare, ba chiar uriaş, alocat acestor “savanţi” –deci nu au fost publicate în reviste de specialitate şi, prin urmare, numărul studenţilor este în continuare inexistent.

• Banii au fost cheltuiţi cu “înţelepciune” de data asta, “investiţiile” fiind propriile buzunare – deci aparatura laboratoarelor este în continuare… lipsă.

• Departamentul de fizica actual al UOC are un singur program pentru studiile de licenţă şi anume Fizica tehnologică iar ca o comparaţie cu UBB Cluj, unde departamentul de fizica are patru programe destinate studenţilor – fizică, fizică medicală, fizica tehnologică, fizica informatică atât în limba română cât şi străină, pot afirma că lipsa totală de interes pentru dezvoltarea propriei specializări, indiferent de poziţia pe care o ocupă Gârţu în UOC, stă la baza neproductivităţii acestei facultăţi şi nu studenţii care percep fizica drept… “solicitantă”.

• Competenţa… onestitatea… transparenţa sunt cuvinte prea mari pentru Gârţu şi, cel mai bine, îmi susţine afirmaţia raportul de audit intern unde este specificat faptul că:

“Situaţia financiară anuală nu oferă o imagine reală a instituţiei publice la sfârşitul anului 31.12.2016”.

• Cât despre alegeri… că au fost controversate, abuzive şi cu presiuni…. Am obţinut circa 58%, iar Gârţu – circa 36% din voturi, ceea ce înseamnă o diferenţă clară. Foarte clară.

Nu-mi doresc ca prin acest articol sa evidenţiez incompetenţa lui Gârţu ajuns la conducere prin folosirea caracterului slab a lui Rugină pentru că acest aspect este prea evident şi mult prea cunoscut de către toate cadrele didactice, personal tehnic, administrativ şi de specialitate din Universitatea „Ovidius” dar… şi aici citez din Gârţu dintr-un interviu “dacă am lua drept criteriu al competenţei unui conducător numărul tinerilor care aleg să studieze o specializare anume, aşa cum făcea fostul rector, atunci dânsul, având atât de mulţi studenţi la Ştiinţe economice, ar fi fost managerul desăvârşit.”

În acestă privinţă şi cred că este singura, de altfel, sunt întru totul de acord cu Gârţu. Numărul studenţilor a fost şi va rămâne una din pârghiile principale ce pune în mişcare motorul principal al unei universităţi şi fără de care instituţia nu poate exista. Şi, din acest aspect dar nu numai, am fost şi voi fi managerul desăvârşit. Lucrurile sunt simple. Incompentenţa şi ascunderea acesteia le complică.

Dar ţin să precizez că nu numai numărul studenţilor care au ales Ştiinţele Economice în timpul mandatului meu a fost în creştere ci şi numărul studenţilor admişi tocmai la… Fizica.

Anul 2012 dar, mai ales în anul 2013, după un an şi ceva din mandatul meu am dezvoltat departamentul în cauză ce cuprindea două specializări pentru studiile de licenţă: Electrotehnica aplicată şi Fizica tehnologică şi au înregistrat la admitere în sesiunile de iulie şi septembrie un total de 39 de studenţi.

În 2014 “dispare” programul de Electrotehnică aplicată din cauza “abilităţilor” manageriale dezastruoase ce continuă şi în prezent să distrugă specializări, reducând treptat, anual, numărul de studenţi admişi pentru ca în prezent, anul universitar 2017-2018 să aibă pe acest departament doar 8 studenţi admişi.

La o astfel de “performanţă” a condus Gârţu şi Rugină UOC – faliment, pierdere, desfiinţarea specialităţiilor având ca urmare pierderea locurilor de muncă a cadrelor didactice iar acestea sunt câteva din multele motive pentru care SCHIMBAREA CONDUCERII şi REDRESAREA INSTITUŢIEI trebuie să aibă loc în cel mai scurt timp posibil.

Dar cum până şi răul are o limită, situaţia asta a condus la saturaţie, cadrele didactice refuză să-şi mai vadă munca irosită iar vocea acestora e din ce în ce mai puternică. Atât de puternică încât se aude până în Senat pentru că, în final, vor iniţia demersurile necesare pentru stoparea dezastrului, vor respecta dorinţa majorităţii ce cere, pe bună dreptate, schimbarea Rectorului.

 

SHARE